Statement

Opera de artă, chiar atunci când redă imaginea concretă a unui personaj definit, nu se poate rezuma la particularitățile unui individ anume (modelul care a pozat artistului), ci deschide larg poarta generalizărilor, îndemnând privitorul spre meditație.

Stilizarea în artele plastice este mijlocul de a scoate în relief anumite trăsături ale imaginii, estompând altele, în favoarea unui mod unitar de care depind toate detaliile și astfel, dirijând atenția privitorului asupra mesajului pe care dorim sa-l transmitem.

În acest sens, înțelegem mai bine cuvintele lui Constantin Brâncuși: „simplitatea nu este un scop în artă, dar se ajunge la simplitate chiar fără voie, pe măsură ce ne apropiem de sensul real al lucrurilor”.

(Gheorghe Zaharia)


[ statement: .doc .pdf, concept: .doc .pdf ]


Concept despre Sculptură

La prima vedere, principala calitate a sculptorului pare să fie puterea sa magică de a transforma în stană de piatră cunoașterea obiectului, plecând de la subiect, cunoașterea vizibilului, prin studierea invizibilului.

Această dialectică, aplicată de milenii pietrei, îi conferă acesteia puterea de a transfera în realitate palpabilă idei filozofice, dar și imaginea unor lumi dispărute sau inventate.

Nemișcată, statuia, imperturbabilă în fața timpului care îi adaugă noi valențe artistice prin „sărutul vremii”, ne transmite metafizic fenomene imobilizate în formă, care adesea nu pot fi percepute cu simțurile noastre decât prin inteligență și rațiune pură.

Specificul sculpturii este volumul, indiferent dacă este rond-bosse, sau se detașează de pe un fundal. Dată fiind posibilitatea artistului de a crea nu numai reflexul bidimensional, ca în oglindă, ci chiar formele concrete ale obiectelor, sculptura a fost deseori proclamată „mai realistă” decât pictura și în acest sens, cu fiecare generație, au revenit întrebările: „în ce măsură e necesară redarea fidelă a lumii vizibile și care este raportul dintre realitate și opera de artă?”

Opera de artă, chiar atunci când redă imaginea concretă a unui personaj definit, nu se poate rezuma la particularitățile unui individ anume (modelul care a pozat artistului), ci deschide larg poarta generalizărilor, îndemnând privitorul spre meditație.

Stilizarea în artele plastice este mijlocul de a scoate în relief anumite trăsături ale imaginii, estompând altele, în favoarea unui mod unitar de care depind toate detaliile și astfel, dirijând atenția privitorului asupra mesajului pe care dorim sa-l transmitem.

(Gheorghe Zaharia)

 


Recomandare pentru sculptorul profesionist Gheorghe Zaharia in legatura cu proiectul depus pentru stagiul de lucru la RFC – Bellagio

In calitate de jurnalist am avut ocazia, ca in decursul ultimilor ani, sa vad evolutia artistica si sa-l cunosc pe sculptorul Gheorghe Zaharia.
Am apreciat complexitatea si anvergura proiectelor sale artistice. Pe langa buna stapanire a tehnicii, autorul inglobeaza un demers riguros, cu teme de o profunzime deosebita. Aceste realizari ii atribuie sculptorului Gheorghe Zaharia o pozitie de marca in arta contemporana din Romania, tara lui de origine.
Preocuparea autorului fata de problemele de mare actualitate ale omenirii si felul cum reuseste sa transmita aceste mesaje, prin intermediul simbolisticii din sculptura sa, au contribuit la consacrarea sa pe plan international. Lucrarile lui au fost apreciate la cel mai inalt nivel si premiate la saloane de arta si biennale prestigioase din Korea, Franta, China, Croatia, Romania si Noua Zeelanda. Chiar daca a cunoscut prestigiul, Gheorghe Zaharia ramane un om discret, cu o impresionanta putere de munca si o creativitate deosebita. El da dovada de spirit de echipa si colegialitate, fiind implicat in numeroase proiecte cu alti artisti. Este o fire deschisa, gata sa impartaseasca din vasta lui experienta. Abilitatile sale tehnice, artistice si de comunicare il califica pe Gheorghe Zaharia sa aplice la rezidenta de la the Rockefeller Foundation’s Center in Bellagio, Italy.
Proiectul propus de catre Gheorghe Zaharia “BLOODY-Eyed TREE” evidentiaza preocuparile acestuia pentru probleme de interes global. Printr-un mesaj metaforic, dar puternic, artistul atrage atentia asupra importantei constientizarii efectelor produse de progresul stiintei, de globalizare, cat si de schimbarile climatice. Astfel acest proiect este in deplina concordanta cu interesul promovat de catre the Rockefeller Foundation’s Center in Bellagio, Italy.

Bucuresti, 26.11.2012
Lucian Muntean